Pastele la romani

Romanul plecat prin Occident e de regula destul de usor de recunoscut inainte chiar de a deschide gura. Intrezarirea a doua perechi de picioare la deschiderea usilor metroului ma face sa-mi ridic nasul din cartea de pe genunchi. Doamna intr-un elegant deux-pièces alb-negru, gambe perfecte, inele de aur pe toate degetele si pantofi ascutiti din imitatie de piele. Nelipsita poseta de musama si pardesiu de piele turceasca. Domnul, si el elegant, costum si palton trei-sferturi, accesorizate de un inel-stampila (in limbaj comun "ghiul" - grrrrr insasi sonoritatea cuvantului imi provoaca fiori). Odrasla primenita si ea de sarbatoare.

Deduc ca vor cobori la aceeasi statie de metrou ca si mine. Nerabdarea in a-mi confirma ipoteza ma face sa-mi ciulesc urechile la scurtul schimb de replici intre mama si fiu. Neconcludent. Usor dezamagita, imi intorc privirea catre cartea de pe genunchi, consolandu-ma cu gandul ca nu mai e mult pana la Maubert-Mutualité, statia unde trebuia sa cobor. Am un oarecare sentiment de satisfactie cand, ajunsa la destinatie, banuiala mi se confirma. Nu stiu exact cum se ajunge la biserica ortodoxa romana, dar sper sa ma pot tine dupa cuplul in cauza. Domnul se opreste parand ca recunoaste pe cineva. Continuand sa merg in spatele doamnei cu copilul, un Hristos a-nviat imi starneste un zambet in coltul gurii. Am avut dreptate. Mai mereu am.

Pe scarile rulante de la iesire un grup de domnisoare cochete imi atrage atentia. Hai, fata, scoate odata umbrela aia, nu vezi ca ploua?! Le-am recunoscut si pe ele inainte de a le auzi.

In aceasta dimineata tarzie de duminica, cautarea luminii in suflet si a sentimentului de acasa ne uneste pe toti in drumul catre biserica romaneasca din Paris. Ploua marunt si des peste telefoanele mobile (pen)ultima generatie ale credinciosilor ce, neavand loc in biserica, asista la slujba de Paste prin intermediul ecranului plat agatat la intrare.

Cateva personaje, in ordine aleatorie: pitzipoanca cu botic, doamna de etnie rroma cu mana intinsa intu primirea cuvenitei pomeni pascale, studenta chic, baiatul cu cercel in ureche si cel cu adidasi noi (sau era acelasi?!), domnisoara cu bucle de ocazie, vanzatorul de lumanari, doamna-cu-copil (Stai, draga, potolit, nu pot sa te iau in brate ca ma doare spinarea! - ce te doare?! aah, spi-na-rea!).

Si altii. Fiecare pregatit de sarbatoare cu ce a considerat ca fiind hainele bune. Indispensabile pentru primirea luminii in suflet. Si cum primirea luminii e un lucru important, n-ar fi bine totusi sa ne strecuram printre toti oamenii astia care asteapta in ploaie in fata bisericii pentru ca in mod vizibil nu mai e loc inauntru; sa ne strecuram usor pana in fata daca se poate. Daca nu, mai impingem putin. Las' ca se dau ei la o parte. Ei, asteapta! Hai ca merge. Hristos a inviat si la romanii din Paris.