Thursday, February 12, 2009

Ceilalti ...la Paris


Cultura, arta, arhitectura, haute couture, gastronomie, eleganta, stil, sarm, rafinament, spirit boem... as mai putea continua dar cred ca ai inteles ideea. Inainte sa ma opresc insa, as mai adauga un singur lucru: diversitate. Diversitate de orice, dar cea la care ma gandesc acum este cea a oamenilor. Bineinteles ca oamenii sunt "diversi" peste tot, insa intr-o metropola (nu-mi place deloc termenul, dar nu-mi vine in minte altul pe moment!) ca Parisul, unul dintre primele lucruri pe care le remarci este aceasta imensa diversitate: oameni de toate originile, culorile, culturile.
Paranteza: Nu vreau sa comentez acum aspectele traiului lor impreuna (nu mi se pare nimic remarcabil in asta, cu atat mai mult cu cat cea mai mare parte dintre ei nici macar nu au facut o astfel de alegere in mod direct si intentionat), trai ce de altfel nici nu e intotdeauna unul armonios - il gasesc pur si simplu firesc. Suntem, nu-i asa, cetateni ai lumii.

Toata aceasta introducere pentru a spune de fapt ca sunt trista - imi propusesem sa merg la o expozitie si tocmai am aflat ca azi a fost ultima zi. Sec.

Asa ca m-am gandit sa ma consolez povestindu-ti tie despre ea. Pentru ca merita, pentru ca ideea e atat de simpla si atat de geniala in acelasi timp, pentru ca e pacat sa nu stii despre ea.



6 milliards d'Autres, 6 miliarde de... altii decat fiecare dintre noi. Un proiect lansat in 2003 de catre celebrul fotograf Yann Arthus-Bertrand, fondator al asociatiei GoodPlanet ce militeaza pentru cauze ecologice.

6 ani de munca, 5000 de interviuri, 75 de tari in incercarea de a-l descoperi pe Celalalt, de a afla ce ne uneste si ce ne separa. De a ne intelege. De a ne asculta povestile si a invata ca suntem diferiti si la fel. Dupa cum spun insisi realizatorii, o incercare de a ne reuni diversitatea si de a revela universalul din noi. Daca ti se pare prea filozofic, urmareste filmarile. Nu vreau sa le spun interviuri, pentru ca acest cuvant nu are nimic de-a face cu povestile acestor oameni. 5000 de povesti si tot atatea portrete ale existentei umane. De la pescarul brazilian la tanarul australian fara picioare care vorbeste despre bucuria de a trai, de la mama romanca a carei singura dorinta e sa-si stie copiii in siguranta la batranul care nici nu-si mai aduce aminte cand s-a indragostit, dar stie ca a fost ceva "euforic".

Pentru a gasi un "limbaj" comun, realizatorii au facut apel la acelasi set de 40 de intrebari despre aspecte esentiale in viata oricaruia dintre noi: dragoste, speranta, familie, frica, bucurie, libertate, moarte, amintiri, vise...

Tu ce ai schimba la viata ta?





Cineva si-ar dori o sansa la educatie... Altcineva nu ar schimba nimic, s-ar bucura sa traiasca in continuare ca si pana acum, facandu-se utila societatii si tarii sale... Chiar daca viata sa nu a fost tocmai usoara (traieste in Cecenia), aceasta femeie nu ar schimba absolut nimic. Daca cineva si-ar dori sa fi putut petrece mai mult timp alaturi de mama sa... altcineva ar vrea sa-si poata schimba parintii. Sau barbatul. Un altul si-ar dori sa fie macar o data femeie pentru a experimenta miracolul nasterii cunoscut alaturi de sotia sa. Batranul din Burkina Faso ar vrea sa poata fi mai bun cu cei din jur. O femeie din Mexic isi doreste sa fie din nou tanara si sa mearga la bal.

O lectie de viata de la Bruno... (in engleza)




Mai multe pe site-ul www.6milliardsdautres.org. Sunt si cateva povesti de romani.

Personaje mai vesele sau mai triste, profunde sau superficiale, impacate sau cu regrete, intelepte, tinere, pline de viata, resemnate, optimiste, traumatizate, impresionante uneori pana la lacrimi sau care poate ca nu-ti inspira nimic, aproape, departe, dificil de situat, solitare, timide, reci, sincere ... vii!

S-au confesat din 10 ianuarie pana pe 12 februarie la Grand Palais.

Povestile lor ne provoaca, ne fac sa ne punem intrebari despre noi insine si despre valorile societatii in care traim.

Tu ce crezi?



2 comments:

  1. m am uitat si eu pe site www.6milliardsdautres.org. .. intra-adevar povestile sunt impresionante..mersik de sugestii...
    asteptam noutati de la tine...Gilda..miss uu...a lot ..but all your stories make me feel closer to you..:)

    ReplyDelete
  2. @Anonim/Gilda:) Eu m-am uitat o noapte intreaga, au fost la TV. Nu stiu, dintr-o data am inceput sa-mi vad altfel viata asta de la care intotdeauna cerem mai mult si mai mult. Sa-i fiu recunoscatoare pentru tot ce mi-a dat. E bine sa-ti mai amintesti si de asta din cand in cand. Te pup

    ReplyDelete