Sunday, February 15, 2009

Parisul prin ochii unui parizian


L-am ales pe Jeremy pentru acest prim interviu (dintr-o serie mai lunga) in mod evident pentru ca e parizian, pentru ca il cunosc si il consider o persoana oarecum cheie in parcursul meu profesional aici, dar mai presus de toate aceste aspecte, pentru ca il consider o persoana remarcabila.

Nu vreau sa intru in prea multe amanunte aici, cu atat mai mult cu cat sunt sigura ca va incerca sa traduca ceea ce am scris (:-P) si, cum e si modest pe deasupra, imi va face observatie ca il complimentez prea mult.

Pe scurt: Jeremy are aproape 26 de ani si e pe cale de a-si implini cel mai mare vis - acela de a contribui la schimbarea lumii. Suna utopic sau cel putin neserios, insa ambitia fara margini a acestui tanar il conduce cu pasi mici, dar siguri, catre scopul sau. La nici 25 de ani, Jeremy a creat impreuna cu alti doi prieteni o firma care a reusit deja sa-si creeze un nume in mediul de specialitate. Verteego, impreuna cu care am avut si eu ocazia - si sansa - sa lucrez pentru cinci luni, propune solutii in domeniul dezvoltarii durabile si a responsabilitatii sociale a companiilor. Iar Jeremy e locomotiva care antreneaza intregul angrenaj, cu pricepere si talent, cu o energie iesita din comun, cu o pasiune impresionanta (si nu in ultimul rand, inconjurat de o echipa care ii seamana intru totul). Am zis ca nu-l elogiez, in consecinta ma voi opri aici.

10 intrebari pentru a descoperi Parisul prin ochii lui Jeremy

1. Care sunt locurile tale preferate in Paris si de ce?

Pai, imi place foarte mult Ile du Cygne (n.a. Insula Lebedei), in al 15-lea arondisment, pentru mica statuie a Libertatii, dar si pentru ca acolo obisnuiam sa-mi petrec timpul plimbandu-ma nestingherit sau la o discutie cu prietenii.



Imi mai plac: Parcul Monceau (al 17-lea arondisment) , atat vara, cat si iarna, datorita aleilor largi, florilor si peluzelor bine intretinute; gradinile Observatotului (al 14-lea arondisment) - din aceleasi motive - si in sfarsit Podul Louis Philippe, pentru ca acolo am cerut-o in casatorie pe logodnica mea (ne casatorim peste cateva saptamani), dar si pentru ca e un loc unic, unde toata istoria Parisului pare ca se desfasoara sub privirea ta: se poate vedea Primaria Parisului, turnul Jussieu, curtea catedralei Notre-Dame, Insula Saint-Louis si alte asemenea minunatii.





2. Ce-ti place cel mai mult la acest oras?

Mmm, surasul starnit de simpla pronuntare a cuvantului "Paris" atunci cand sunt intrebat in strainatate de unde vin.


3. Si ce anume iti displace?

Ca majoritatii parizienilor... parizienii! :)

Nu, serios, cred ca Parisul se bazeaza mult prea mult pe trecutul si istoria sa si se proiecteaza prea putin in viitor. Competitia intre marile capitale europene e cat se poate de reala (Londra, Milano, München, Berlin, Bruxelles... ) , iar Parisul dispune de atuuri al caror potential ar trebui scos la iveala cat mai repede posibil.

Metropola europeana care va reusi sa plaseze preocuparea pentru mediu (si bunastarea cetatenilor sai din acest punct de vedere) in centrul politicii sale urbanistice, cea care va fi capabila sa tina sub control decalajul intre cei mai defavorizati si cei privilegiati, si sa atraga in acelasi timp talente din lumea intreaga, dar si investitii in inovatie, este cea care va reusi sa devina un fel de New York al Europei si sa redea un alt sens notiunii de oras.

Parisul e un oras mult mai putin cosmopolit decat pare: nivelul de segregare sociala este unul inca destul de important, in special in domeniul muncii, iar situatia este cu atat mai problematica cu cat e vorba de ceva tacit, implicit, chiar de ordin cultural, si in consecinta mai dificil de schimbat.


4. Revenind la un registru mai soft... In ce anotimp preferi Parisul?

De departe primavara. Pentru ca dupa, urmeaza vara, toamna...


5. Unde iesi de obicei?

In ultima vreme nu ies foarte des, mai exact de cand am infiintat o societate, Verteego, pe care tu o cunosti foarte bine, Raluca, prin prisma stagiului foarte reusit pe care l-ai facut aici (n.a. Am ezitat daca sa las acest paragraf sau nu, dar in final sunt cuvintele lui, n-am sa-l cenzurez!)

Cand se intampla sa mai am timp, ies cu prietenii la restaurant, merg la expozitii si, nu in ultimul rand, raman un impatimit al jazzului de calitate. Si concerte de Jazz gasesti cate vrei la Paris!


6. Apropo de restaurante, care sunt preferatele tale?

Casa Bini, un mic restaurant italian (toscan, mai exact) excelent, la Odéon. E o ambianta foarte bobo (n.a. bobo e un termen ce provine de la expresia bourgeois bohème folosit in mod curent pentru a descrie stilul sic, usor nonsalant al parizienilor mai instariti) - gen profi de facultate, senior executives... - insa meniul e cu adevarat unic. Daca aveti ocazia sa mergeti cand se servesc gnocchi, va sfatuiesc sa nu stati prea mult pe ganduri.

Apoi, eu sunt un mare fan al bucatariei japoneze: chiar daca e vorba de un lant de restaurante, Matsuri ramane unul din preferatele mele, in special cel de pe bulevardul Victor Hugo. Servirea e rapida si se mananca bine.


7. Si in privinta hainelor... de unde te imbraci?

De oriunde, cand am cateva minute libere si in special o nevoie urgenta.

In schimb, sunt intotdeauna foarte atent la tara de provenienta a hainelor: ca si in cazul fructelor si legumelor, incerc sa cumpar cat mai mult posibil de pe plan local (de exemplu in Europa), si nu din motive de ordin "nationalist", ci pentru ca, in ciuda faptului ca pretul hainelor pe care le cumpar e unul mai mare, costul lor din punct de vedere al mediului va fi unul mai mic. Si asta ma face sa fiu mandru ca le port.


8. Care e cea mai frumoasa amintire a ta legata de Paris?

Ocazia de a putea organiza un seminar la Assemblée Nationale (n.a. Camera Deputatilor).
S-a intamplat acum cativa ani, cand inca faceam parte dintr-o asociatie de geo-politica a Orientului Mijlociu, AFIDORA, ce organiza astfel de evenimente tematice. Pentru a obtine sala am beneficiat de ajutorul unui deputat, Pierre Lellouche, care ne-a acordat increderea sa.





9. Ne-ai vorbit despre Paris. Spune-ne cate ceva si despre tine. Cum te-ai caracteriza in 3 cuvinte?

Dinamic
Creativ
Idealist


10. 3 adjective pe care nu le-ai folosi niciodata pentru a te descrie

Rabdator
Artist
Slab - dar asta se va schimba! :)


Merci Jeremy! Iar tu ramai sa vezi cine ne mai povesteste despre Paris.


6 comments:

  1. Mulţumesc Raluca, n-aveţi pentru ce.

    ReplyDelete
  2. uuu face CSR? Imi place idea cu interviurile..mai vreau :D

    ReplyDelete
  3. @Dap, sunt mandra de fostul meu "sef" - o sa ma ocup si de CSR mai incolo, ca in domeniul asta lucrez. Mai vin si interviuri, astept raspunsurile! :)

    ReplyDelete
  4. Milano, Munchen...:p European capitals? Since when? It's obvious he was a little overwhelmed by emotions...talking with a girl like you...there's no wonder. Anyway, it's a really great ideea with these interviews, they can reveal the true Parisian characteristics of the inhabitants; looking forward to reading at least another three interviews like that. Now...go go go ;)

    ReplyDelete
  5. Elf, I didn't mean political capitals necessarily but cultural & economic capitals as well. Which cities such as Milan & Munich definitely are. Their area of influence clearly go beyond regional borders and both clearly outperform their political capital, respectively Rome and Berlin, when it comes to employment and value creation.

    ReplyDelete
  6. Yes, Jeremy, I think I clearly understood what you had meant. I definitely agree with the status that Milan and Munich achieved in time. I was just being spiritual when I posted my comment and I didn't want to offend you.

    ReplyDelete